I'm from - Rice Toner #review
Actualizată în: 11 iul. 2022

I'm from este un brand de k-beauty foarte popular printre iubitorii acestui segment de beauty ce prinde avânt internațional. Compania se axează pe formularea de produse cu ingrediente din natură, iar fiecare produs de obicei aduce în prim plan un singur ingredient natural ce dă și numele produsului.
Review
Acest toner cu orez a devenit foarte cunoscut printre iubitorii de skincare din România, fiind foarte promovat atât pe grupuri axate pe acest domeniu, cât și de influenceri. Desigur, acest interes nu a apărut din senin, ci pentru că, comunitatea de skincare internațională era obsedată de el. Pe YesStyle de exemplu are rating 4,6 din 5 dintr-un total de 2431 de review-uri, review-uri care pot fi lăsate doar de clienți. But, isn't it a little overhyped? Let's explore that a little, shall we?
În primul rând vreau să menționez acest aspect în cazul în care nu îl știați deja. Toner-ul nu este un pas obligatoriu în rutina de îngrijire a tenului, mai ales dacă aveți o rutină simplă pe principiul demachiere-curățare-hidratare-spf(ziua). Eu iubesc să folosesc tonere în rutina mea, atât de zi, cât și de seară. Folosesc mulți activi pentru problemele tenului meu și pentru a-l ajuta să facă față cu brio, folosesc cât mai multe produse hidratante, calmante și reparatoare, precum: toner, serum, ampoule, sleeping mask sau măști faciale.
I'm from Rice Toner are 150ml și are ambalaj de sticlă, dar am văzut disclaimer din partea producătorului precum că s-a schimbat ambalajul în sticluță de plastic, așadar nu vă panicați dacă primiți toner-ul așa.
Toner-ul are o formulă bifazică, cam 80% soluție apoasă aproape incoloră și 20% emulsie albă. Produsul trebuie agitat bine înainte de utilizare pentru a amesteca cele 2 componente. Ulterior, culoarea devine perfect albă ca laptele și chiar și textura devine foarte asemănătoare.
Rice Toner se aplică cu ajutorul palmelor prin tapotarea tenului pentru a facilita absorbția acestuia. Produsul se absoarbe relativ ușor, cred că depinde de cantitatea folosită, și lasă o peliculă ușor grasă la suprafață. Evident și finish-ul va fi unul glowy. Mie personal, nu mi se pare o bază extraordinară pentru restul rutinei(tratamente, serumuri etc) din cauza acestei pelicule.
Ingredients:
Oryza Sativa (Rice) Extract (77.78%), Methylpropanediol, Triethylhexanoin, Hydrogenated Poly(C6-14 Olefin), Niacinamide, Pentylene Glycol, Portulaca Oleracea Extract, Oryza Sativa (Rice) Bran Extract, Ulmus Davidiana Root Extract, Amaranthus Caudatus Seed Extract, Hydrogenated Lecithin, Water, Polyglyceryl-10 Myristate, Butylene Glycol, Adenosine, Cellulose Gum, Ethylhexylglycerin, 1,2-Hexanediol
https://incidecoder.com/products/im-from-rice-toner-2
Toner-ul conține 77,78% extract de orez, dar și niacinamide, de unde și claim-ul de albire și uniformizare a tenului. Restul ingredientelor au rol antioxidant, hidratant și calmant. Produsul este fără alcool, parfum sau uleiuri esențiale. Lista de ingrediente este relativ mică și simplă.
Yey or Nay?
Din păcate, din partea mea are un nay nay. Primul argument pentru decizie este acea peliculă care nu mă încântă deloc. Nu suport ca un produs să rămână așa suprafață, dar probabil că un ten uscat l-ar adora. Al doilea ar fi prețul destul de ridicat pentru un toner, chiar mi-a părut rău că am cumpărat varianta full size și nu am încercat varianta mini. Al treilea este faptul că mi-a provocat o ușoară iritație. Prima parte de sticlă a fost ok, dar când am ajuns pe la jumătate am început întâi să mă înroșesc, iar spre sfârșit să simt ușoare usturimi. Nu știu să numesc ingredientul responsabil pentru treaba asta, niacinamidele sigur nu pentru că tenul meu le adoră pe cele de la The Ordinary. De asemenea nu am observat nicio modificare a luminozității tenului sau albire.
Menționez că am tenul mixt acneic cu tendințe de deshidratare și cel mai probabil acesta este motivul pentru care nu mi se potrivește acest toner cu orez, dar înțeleg de ce un ten uscat l-ar iubi și ar dori să îl aibă în rutină. Chiar și așa tot mi se pare cam supraapreciat pentru ceea ce oferă.
De unde cumpăr:
1. YesStyle: La momentul publicării articolului, YS15TH adăugat în rubrica Coupon Code vă aduce o reducere de 10-15% în funcție de valoarea comenzii, iar codul OANA310 în rubrica Rewards Code o extra reducere de 2-5%, deci ați putea avea o reduce totală de 14-20% în funcție de valoarea comenzii sau dacă sunteți client nou. Am scris un articol despre cumpărăturile pe YesStyle aici.
MINI: https://ystyle.co/5Zpa
FULL SIZE: https://ystyle.co/Ekwq
2. iHerb: Puteti folosi codul CQG5144 pentru o reducere de 5%. Am scris un articol despre cumpărăturile pe iHerb aici:
3. eMAG: http://bit.ly/imfromricetoner
4. SOLE: Puteti folosi codul SOLE6796 pentru o extra reducere de 5%.
https://www.sole.ro/ingrijire-personala/ten/i-m-from-rice-toner-de-fata-150-ml-f48717
Voi ați testat I'm from Rice Toner? V-a plăcut? Vă aștept sa discutăm pe pagina sau grupul de Facebook sau pe contul de Instagram.